Cel mai frustrant lucru intr-o relatie de orice tip ar fi ea (erotica sau platonica) este implicarea inegala. Din experientza mea sunt deopotriva generatore de frustrari ambele pozitii: atat cea a celui mai implicat, cat si cea a celui mai putin implicat afectiv. Cand esti mai implicat vrei mereu mai mult decat iti poate oferi celalalt si implicit asta aduce o serie intreaga de frustrari, de cenzurari (in cazul in care te abtii sa ceri mai mult), de conflicte (in cazul in care nu te cenzurezi). Cand esti mai putin implicat simti mereu cum celalalt vrea sa fortzeze limitele relatiei, cum iti invadeaza teritoriul, cum cere din ce in ce mai mult de la tine; ii simti frustrarea ca nu primeste suficient si asta evident ca te agaseaza.
Ambele situatii, daca se perpetueaza in viatza individului, devin mai devreme sau mai tarziu surse permanante de nefericire si singurul lucru pe care il putem face este sa le inlaturam. Impunerea prin vointza nu aduce decat pentru moment rezultate. Astfel se poate ajunge la un modus vivendi cu cineva cu care avem o relatie inegala in implicare pentru o scurta perioada, timp in care ori tu te frustrezi, ori celalalt se frustreaza. Insa pe termen lung astfel de relatii devin toxice, mari consumatoare de energie, relatzii din care nu te potzi hrani in mod real afectiv.
Concluzia mea: Nu potzi cere nimanui mai mult decat iti poate oferi in mod liber si fara impuneri de vointza. Nu potzi da nimanui mai mult decat simti ca vrei si potzi sa-i oferi. Orice lucru care nu vine firesc si natural, mai devreme sau mai tarziu devine o sursa de frustrare pentru ca stii ca trebuie sa depui de fiecare data acel efort pentru a-l obtine. Un efort nefiresc. Sau in cazul invers, sursa de agasare provine din efortul si incrancenarile celuilalt de a obtine de la tine ceva printr-un soi de abuz sau de fortzare (care poate lua forma persuasiunii sau manipularii).
Toate astea sunt eforturi nefiresti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
mi se pare o descriere de bun simt a oricarei relatii. mereu este unul cu + si unul cu - . Nu am intalnit in experienta mea, situatii cand sa fim cu = . Si toate astea se definitiveaza de la very beginning si stim de atunci fiecare "cum stam" , iar rolurile nu se vor schimba pe parcurs, decat in si mai mult + si in si mai mult -, sau sunt situatii cand cel cu - oricum merge spre mai mult - si se poate ca cel cu + sa dea tot spre - in tendinta de a-l egala pe celalat dar fara sanse de reusita : cel care a inceput cu - daca pbserva ca cel cu + o da spre - si el, atunci se duce spre si mai mult - pana nu mai are unde , apoi vine desprtirea pe motiv de "nepotrivire de caracter". culmea : de cele mai multe ori ,cand cel cu + da spre - vazand ca celalalt e deja cu - si vede ca nu reuseste sa-l ajunga, EL e cel care pune capat exact cand cel cu - se gandeste s-o faca el (nemaiavand unde sa se duca cu -)astfel facndu-i o ultima favoare. Dar asta de cele mai multe ori, nu mereu. eu cunosc si situatii de exceptie, eu de obicei pornesc cu - (desi in mine e o lupta spre a tinde spre + dar probabil sunt "filip cel cognitiv[prea cognitiv]" pt a reusi)
RăspundețiȘtergeredin nou o explicatie in stilul "à la Filip" :D